Lebedele sunt păsări foarte mari, masive, albe, cu gâtul lung. Pe apă au o alură maiestuoasă. Își afundă capul și gâtul în apă, în căutarea hranei.

Lebădă de iarnă (Cygnus cygnus) se întâlneşte în regiunile nordice ale Eurasiei. Iernează la ţărmul Mării Nordului şi Mării Baltice, în Asia Centrală, China, Japonia. În România este pasăre de pasaj, în Delta Dunării. Cuibăreşte în extremitatea nordică a Europei, în tundră, pe lacuri şi mlaştini. De obicei, este foarte sfioasă, dar în locurile de cuibărit sudice (expansiune recentă) este mai îndrăzneaţă. În ultimii ani, iarna urcă pe Dunăre, până dincolo de Sviniţa. Este cea mai nobilă, ca înfăţişare, pasăre de pe luciul Dunării. Înoată cu gâtul drept şi nu-şi ridică niciodată aripile ca lebăda cucuiată. Când îşi afundă capul în apă, se vede coada mai scurtă şi mai boantă. De aproape se poate observa galbenul de pe cioc. Emite un strigăt rezonant, cu tonalităţi melancolice ca de goarnă. Strigătul de zbor cel mai cunoscut constă în trei sunete scurte în succesiune rapidă „clo-clo-clo”. Când stă pe apă, deseori combină notele, cântă. Un cor produs de stoluri mari este surprinzător. Aripile nu produc nici un fel de şuierat în timpul zborului (doar un uşor foşnet). OI (oaspete de iarnă).

Lebăda de vară (Cygnus olor) este cea mai numeroasă și mai răspândită dintre lebede. Când înoată ține gâtul grațios în formă de ”S”, cu ciocul îndreptat în jos, deseori cu aripile ridicate sub forma unui scut. Ciocul este roșu-portocaliu cu o protuberanță bazală neagră. Sunt relativ tăcute. Când zboară, se aude șuieratul bătăilor de aripi. MP (migrator parțial).