alunecarea unor depozite mai vechi peste depozite mai noi. Prin aceste fenomene s-au format două mari unităţi tectonice: Autohtonul Danubian şi Pânza Getică.

            Pânza Getică ce apare între Baziaş şi Liubcova, aflorează pe malul stâng al Dunării prin şisturi cristaline şi formaţiuni sedimentare, având vârsta cuprinsă între Carbonifer (362 – 290 mil. ani) şi Cretacic (145 – 65 mil. ani).

            Autohtonul Danubian se dezvoltă în lungul defileului şi conţine formaţiuni cristaline alcătuite din roci amfibolice, gnaise, magmatice, serpentinite, cuarţite şi şisturi verzi. Ca fenomene inedite se pot menţiona corpurile intrusive de granite de la Ogradena, ivirea gabbrourilor de la Iuţi şi serpentinitele de la Tisoviţa şi Plavişeviţa, constituind puncte unice de observare şi cercetare ştiinţifică.

            Dar pitorescul văii Dunării este dat mai ales de formaţiunile sedimentare pe care fluviul le străbate începând de la localitatea Cozla spre aval, până în împrejurimile localităţii Sviniţa, în cotul de la Iuţi.

            Zona prezintă câteva aspecte deosebit de interesante, cum ar fi Liasicul fosilifer de la Munteana, care a permis clarificarea stratigrafică detaliată a acestui nivel.

            În proximitatea satului Sviniţa, la Grebenul românesc, pe Valea Saraorski, se poate observa unul din zăcămintele cele mai bogate în faună fosilă din Jurasicul mediu (176 -160 mil. ani), faciesul stratelor de Klauss, din care se cunosc peste 50 de specii de amoniţi. Tot în satul Sviniţa este singurul punct din Carpaţii Meridionali unde se întâlneşte Barremianul (125-129 mil. ani) în facies marnos, extrem de bogat în faună amonitică. De altfel, aceste depozite au dat cea mai bogată faună amonitică barremiană din ţară.

            Cazanele Dunării, unde din nou se întâlnesc depozite sedimentare jurasice şi cretacice, oferă frumuseţi ce pot fi admirate în toată splendoarea şi de speolog, care de obicei cercetează adâncurile pământului.

            Dacă până la Orşova, defileul Dunării oferă un adevărat muzeu geologic natural, etalând o largă gamă de roci sedimentare, metamorfice şi eruptive, de la această localitate şi până la zăgazurile Porţilor de Fier, activitatea erozivă multimilenară a Dunării a descoperit privirilor mărturiile cele mai convingătoare despre marele şariaj getic.

Captivă în cheile naturale ale Porților de Fier, care au fost lărgite și diversificate de om, Dunărea pare să lanseze un atac final, apoi, părăsită de milioanele de cai-putere, își conduce apele ușor prin regiuni monotone, care curg prin plaiuri unde sunt vizibile doar depozitele recente. Zona, cunoscută sub numele de Platforma Valahă, acoperă întreaga suprafață dintre Dunăre și Carpații de Sud.

Cele două zone de şisturi cristaline, care se întind aproape paralel în tot lungul Platoului Mehedinţi şi care aflorează în valea Dunării între Vârciorova şi Gura Văii, şi respectiv, între Vârciorova şi Orşova, sunt de fapt două imense petice de acoperire protejate de eroziunea care a îndepărtat restul Pânzei Getice ce se întindea până către marginea externă a Carpaţilor Meridionali.