Rezultatele săpăturilor arheologice, mărturiile cronicarilor şi documentele atestă că pescuitul a fost o îndeletnicire foarte veche în ţinutul Carpato-Danubian şi a continuat neîntrerupt. Pescuitul a jucat un rol de seamă mai întâi în economia casnică, apoi în cea statală. Bogăţia în peşte a Dunării n-a rămas fără influenţă nici asupra ocupaţiei locuitorilor din zona Porţilor de Fier. Locuitorii primitivi ai malurilor Dunării de la Porţile de Fier îşi asigurau hrana în principal din pescuit, vânătoare şi cules.

Astfel, au fost expuse piese scheletice, resturi de alimentaţie din epipaleoliticul Văii Dunării de la Cazane, resturi de bucătărie găsite în săpăturile arheologice de la Schela Cladovei, care atestă prezenţa peştelui în alimentaţia omului primitiv, greutăți de plase, undițe de os din neoliticul timpuriu, dar și cârlige forjate de fierar folosite la pescuit pe Dunăre la Sviniţa în secolul al XIX-lea.

Pescuitul cunoaște în Clisura Dunării multe unelte vechi și procedee ingenioase de prindere a peștelui. Începând cu undița de os, continuând cu harponul de os, apoi cu ostia de fier, gama uneltelor s-a dezvoltat și perfecționat cu timpul.