Mihai Eminescu
Pictură în ulei pe carton, 44/34 cm
Semnată și datată dreapta jos cu brun: M.I.Băzăvan 1953

Pictura realizată, în anul 1953, de pictorul și omul de cultură gorjean Matei I. Băzăvan (1879-1955) înfățișează portretul poetului, prozatorului și jurnalistului Mihai Eminescu (1850-1889).

Poetul nepereche al neamului românesc estre redat tânar, la vârsta de 19 ani, cu papion la gât, cu fața ovală, cu privirea pătrunzătoare spre stânga, cu ochii luminoşi, cu gura expresivă, ras la mustăţi, cu fruntea înaltă și părul mare.

Pictura este o redare fidelă a portretului fotografic realizat de către fotograful ceh Jan Tomáš, în anul 1869, la Praga, fotografie devenită mai târziu portretul oficial al scriitorului. În perioada respectivă, prima fotografie a lui Mihai Eminescu, care s-a păstrat până în zilele noastre, n-a fost percepută ca imagine absolută, ci a fost văzută ca o fotografie reuşită din tinereţe. Unii cercetători susțin că fotografia i-a fost necesară lui Eminescu pentru dosarul de înscriere la Universitatea Carolină, iar alte afirmații susțin că el s-a fotografiat pentru „hatârul“ Veronicăi Micle.

Dacă s-ar realiza o evidență rigurosă și migăloasă a tututor multiplicărilor acestei fotografii, care s-a impus de la sine, prin eliminarea naturală a tuturor celorlalte și devenită astăzi portretul efigie, tinând seama de manualele școlare tipărite, de edițiile populare, critice și de lux publicate, de afișe, pliante, filatelie, numismatică, medalistică, etc. am ajunge cu siguranță la un număr suprizător de reproduceri.

Lucrarea de pictură a intrat în patrimoniul Muzeului Regiunii Portilor de Fier în anul 1969, când descendenții pictorului Matei I. Băzăvan au donat muzeului 100 de lucrări de artă și alte obiecte cu valoare documentară.

Ne puteți urmări pe

Drobeta Turnu Severin, strada Independenţei, nr. 2

Marți – Duminică: 9:00-16:00
Luni: Închis

Abonează-te pentru noutăți

© Copyright Muzeul Regiunii Porților de Fier 2021

Sari la conținut