Înființat în anul 1980, Laboratorul Restaurare Conservare al Muzeului Regiunii Porților de Fier are în grijă patrimoniul acestei instituții. Aici sunt tratate o serie de probleme legate de îndepărtarea cauzelor care provoacă deprecierea bunurilor culturale, de posibilitatea readucerii celor deteriorate la o stare cât mai apropiată de cea inițială, astfel încât să nu-și piardă însușirile fizice, estetice și istorice.

Laboratorul este specializat pe restaurarea a trei categorii de materiale: ceramică, metal, textile și în acest sens este dotat cu echipamente, materiale și substanțe specifice acestor actrivități.

Intervențiile adoptate pentru restaurarea obiectelor nu reprezintă rezultatul unei decizii individuale, ci ale unui grup de specialiști, prin a căror colaborare se asigură respectarea tuturor exigențelor.

Document istoric, artă milenară, ceramica se regăsește în  toate inventarele arheologice, forma frecventă în care este descoperită fiind cea fragmentară. Asamblarea fragmentelor, curățite în prealabil, completarea zonelor lacunare și consolidările sunt principalele operații ce asigură reconstituirea formei și aspectul inițial al obiectului. Aceste operații sunt condiționate pe de o parte de talent artistic și meticulozitate, iar pe de altă parte de cunoștințe în domeniul analizei fizico-chimice.

Metalele sunt sensibile la acțiunea umidității și a unor impurități vehiculate de curenții de aer  sau existente în soluri. Degradările cunosc forme și intensități diferite nu numai în funcție de natura agentului corosiv cu care vine în contact, dar și în funcție de tipul metalului (aliajului) atacat. Și în acest caz restaurarea cunoaște o desfășurare în etape. Mai întâi obiectul este examinat, se stabilesc natura produselor de alterare, structura și compoziția aliajului. Rezultatele acestor analize ajută la stabilirea diagnosticului, respectiv a tratamentelor de curățare și la îmbunătățire proprietăților mecanice.

Textilele, suport organic, sunt predispuse la deteriorări cauzate de factorii ambientali, factorii biologici dar și de schimbarea condițiilor de microclimat. Varietatea croielilor, frumusețea țesăturilor și bogăția broderiilor sunt deseori puse în umbră de degradări specifice acestui suport: rupturi, deșirări, sfâșieri, pete de natură diferită, atacuri biologice și corodarea aplicațiilor metalice. Fazele procesului de restaurare la aceste piese se succed de la caz la caz în funcție de degradările suferite, tehnica și materialele folosite la confecționarea lor. Se au în vedere tratamentele de curățare, refacerea firelor de băteală și urzeală, a ornamentelor și întregirile.

Grija față de piesele restaurate continuă cu ajutărul conservatorilor, care urmăresc permanent evoluția stării acestora, condițiile microclimatice și aplicarea de tratamente profilactice. În felul acesta sunt prevenite noi degradări.

Muzeul Regiunii Porților de Fier este deţinătorul unui număr însemnat de obiecte de o mare valoare istorică, tehnică, etnografică şi artistică, numărul lor fiind într-o continuă creștere de la an la an. Valorile culturale muzeale, diferite ca structură, compoziţie şi tehnologie folosită la crearea lor, au fost şi sunt supuse unor procese de deteriorare, uneori în forme accelerate, provocate de acţiunea conjugată a mai multor factori. Starea lor de conservare este o rezultantă a interacţiunii factorilor interni (structurali, specifici fiecărei piese) şi a celor externi, care au acţionat asupra acestora de la crearea lor până în prezent (uzură funcțională, agresanţii fizici, chimici şi biologici).

Unul din cele mai importante obiective ale muzeelor este acela de a se asigura că patrimoniul va fi util și generațiilor viitoare, transmiterea fiind îndeplinită prin restaurare, conservare curativă și preventivă.

Toate aceste activități, care au în vedere păstrarea patrimoniului, se desfășoară în Laboratorul Restaurare Conservare al muzeului. În laborator, departament înființat în 1980, sunt tratate o serie de probleme legate de îndepărtarea cauzelor care provoacă deprecierea bunurilor culturale, de posibilitatea readucerii celor deteriorate la o stare cât mai apropiată de cea inițială, astfel încât să nu-și piardă însușirile fizice, estetice și istorice, prin procedee capabile să asigure o durată mare de viață în condiții optime.

Echipa laboratorului cuprinde 6 restauratori (2 restauratori metal, 2 restauratori textile și 2 restauratori ceramică) și 2 conservatori.

Restauratorul este specialistul care, prin tratamente și intervenții specifice pe bunurile culturale degradate, acționează asupra acestora pentru a le aduce la forma, aspectul, culoarea, dimensiunile și starea de conservare pe care acestea le-au avut înaintea degradării. Principalele activități ale restauratorului sunt:

• identifică materialele, tehnicile de execuție, formele de degradare ale bunurilor culturale și factorii care le-au indus;
• întocmește documentația de restaurare pe baza rezultatelor buletinelor de analize, fotografii, radiografii;
• stabilește diagnosticul de stare a obiectelor degradate;
• curăță obiectele de murdăria neaderentă și cea ancrasată, elimină petele dar și alte adaosuri care nu au făcut parte din structura originală a obiectelor;
• execută lucrări de restaurare la standarde înalte, indiferent de valoarea de piață a patrimoniului;
• stabilizează obiectele din punct de vedere chimic prin neutralizarea substanțelor nocive din structura lor;
• consolidează rezistența obiectelor prin procedee chimice sau mecanice;
• reîntregește obiectele ajunse în stare fragmentară;
• completează lacunele din structura bunurilor culturale supuse restaurării;
• integrează cromatic în zonele în care s-au făcut completări;
• execută lucrări care să respecte semnificația estetică, istorică și spirituală, precum și integritatea fizică a patrimoniului cultural;
• până la faza restaurării bunurilor culturale, aplică măsuri de urgență pentru salvarea descoperirilor arheologice, imediat după decopertarea acestora;
• recomandă măsuri specifice pentru pentru conservarea obiectelor, imediat după restaurarea lor în conformitate cu starea și proprietățile acestora și cu caracteristicile materialelor puse în operă în timpul procesului de restaurare.
• aplică tratamente în care să se utilizeze doar produse, materiale și procedee care, potrivit nivelului actual al cunoașterii, să nu dăuneze patrimoniului, mediului înconjurător sau oamenilor. Intervenția și materialele nu trebuie să interfereze deloc, dacă este posibil, la orice examinare, tratament sau analiză viitoare. Ele trebuie să fie compatibile cu materialele obiectului de patrimoniu și să fie cât mai ușor, cât mai complet reversibile cu putință;
• efectuează doar lucrări pentru a căror executare e competent. Nu trebuie să înceapă sau să continue tratamente care nu servesc în mod optim obiectului;
• execută lucrări astfel încât să nu îndepărteze material din obiectele de patrimoniu, decât dacă acest lucru este indispensabil pentru conservarea obiectelor sau dacă materialul respectiv afectează substanțial valoarea istorică și estetică a obiectului. Materialele îndepărtate trebuie conservate, dacă este posibil, iar procedura de îndepărtare documentată integral;
• efectueză intervenții pentru folosirea unor reproduceri la acele obiecte la care utilizarea socială e incompatibilă cu conservarea sa, ca soluție intermediară potrivită, și recomandă procedee adecvate de reproducere, care să nu deterioreze originalul;
• efectuează intervenții prin care să acorde sprijin în situații de urgență, când patrimoniul se află în pericol iminent;
• să își îmbogățească cunoștințele și competențele profesionale, cu scopul permanent de a-și îmbunătăți calitatea muncii;
• colaborează cu alți specialiști și participă la schimburi integrale de informații;
• efectueză intervenții care să țină cont de cerințele impuse de utilizarea socială a bunurilor culturale, în demersul de conservare a patrimoniului;
• face studii ale patrimoniului care să aibă în vedere toate aspectele legate de conservarea preventivă, înainte de a interveni fizic asupra patrimoniului, limitând intervenția la strictul necesar.

Varietatea obiectelor și a tehnicilor implică o strânsă colaborare a restauratorilor cu muzeografi, arheologi, istorici de artă. Așadar, intervențiile adoptate pentru restaurarea obiectelor nu reprezintă rezultatul unei decizii individuale, ci ale unui grup de specialiști, prin a căror colaborare se asigură respectarea tuturor exigențelor.

Lucrările restaurate figurează în expoziții temporare, în expunerile galeriilor permanente și ale muzeelor satelit (puncte muzeale).

Laboratorul este specializat în restaurarea următoarelor materiale: ceramică, metal, textile și în acest sens este dotat cu echipamente, materiale și substanțe specifice acestor actrivități

Document istoric, artă milenară, ceramica se regăsește în  toate inventarele arheologice, forma frecventă în care este descoperită fiind cea fragmentară. Asamblarea fragmentelor, curățite în prealabil, completarea zonelor lacunare și consolidările sunt principalele operații ce asigură reconstituirea formei și aspectul inițial al obiectului. Aceste operații sunt condiționate pe de o parte de talent artistic și meticulozitate, iar pe de altă parte de cunoștințe în domeniul analizei fizico-chimice.

Metalele sunt sensibile la acțiunea umidității și a unor impurități vehiculate de curenții de aer  sau existente în soluri. Degradările cunosc forme și intensități diferite nu numai în funcție de natura agentului corosiv cu care vine în contact, dar și în funcție de tipul metalului (aliajului) atacat. Și în acest caz restaurarea cunoaște o desfășurare în etape. Mai întâi obiectul este examinat, pentru stabilirea naturii produselor de alterare, structura și compoziția aliajului. Rezultatele acestor analize ajută la stabilirea diagnosticului, respectiv a tratamentelor de curățare și la îmbunătățire proprietăților mecanice.

Textilele, suport organic, sunt predispuse la deteriorări cauzate de factorii ambientali, factorii biologici dar și de schimbarea condițiilor de microclimat. Varietatea croielilor, frumusețea țesăturilor și bogăția broderiilor sunt deseori puse în umbră de degradări specifice acestui suport: rupturi, deșirări, sfâșieri, pete de natură diferită, atacuri biologice și corodarea aplicațiilor metalice. Fazele procesului de restaurare la aceste piese se succed de la caz la caz în funcție de degradările suferite, tehnica și materialele folosite la confecționarea lor. Se au în vedere tratamentele de curățare, refacerea firelor de băteală și urzeală, a ornamentelor și întregirile.

Grija față de piesele restaurate continuă cu ajutărul conservatorilor, a căror activitate constă în luarea măsurilor care să prevină noi degradări. Conservatorul urmăreşte condiţiile de microclimat din spaţiile muzeului, starea de conservare a pieselor, etalarea şi depozitarea corectă, întreţinerea spaţiilor muzeale, a pieselor, şi orice alte activităţi strâns legate de păstrarea, folosirea şi manipularea corectă a bunurilor culturale. Ele sunt desfășurate în spațiul în care sunt păstrate bunurile muzeale, fiind măsuri și acțiuni indirecte – ele nu interferează cu materialele și structura pieselor și nu modifică aspectul lor. Ex: acțiuni de depozitare, manipulare, împachetare, transport securitate.