Legislația privind pescuitul în apele românești interzice până în 2021 pescuitul sturionilor. Astfel, prin Ordinul nr. 330 din 2006 privind conservarea populațiilor de sturioni din apele naturale și dezvoltarea acvaculturii de sturioni din România, s-a interzis, pe o perioadă de 10 ani, pescuitul, în scop comercial, al sturionilor, morunul, nisetru, păstruga fiind considerate specii periclitate, iar cega, specie vulnerabilă. Apoi, prin Ordinul 545/715 din 2016 privind măsurile de refacere și conservare a populațiilor de sturioni din habitatele piscicole naturale, s-a interzis, pe o perioadă de 5 ani, pescuitul, în scop comercial, al sturionilor din habitatele piscicole naturale din România. Obiectivul acestui ordin îl constituie asigurarea conservării populațiilor de sturioni sălbatici din România, aflate în diferite grade de periclitare. Astfel, morunul, nisetrul și păstruga sunt specii critic periclitate, iar cega, sturion adaptat exclusiv vieţii de apă dulce, rămâne în continuare o specie vulnerabilă.

            Modificările survenite pe fluviul Dunărea au influențat direct ihtiofauna din fluviu. Astfel, zona dunăreană cuprinsă între Porţile de Fier I şi Porţile de Fier II este caracterizată prin condiţii de lac. Speciile stagnofile şi-au găsit condiţii prielnice de reproducere, iar componenţa de bază a acestui lac de acumulare este alcătuită din specii ale familiei Cyprinidae (babuşcă, lin, avat, oblete, plătică, morunaş, sabiţă, crap, caras). Peştii indiferenţi (ştiuca) şi generativ-reofili (somnul) populează această zonă. Reprezentanţii familiei Percidae (biban, şalău), fiind specii de apă stătătoare şi lin curgătoare şi-au găsit aici condiţii prielnice de trai şi reproducere. Densitatea crescută a peştilor paşnici de talie mică a determinat o creştere a numărului răpitorilor, cum sunt ştiuca, şalăul, somnul, avatul.